Alchimistul – Paulo Coelho (Rezumat)

Rezumat – Alchimistul de Paulo Coelho

Cumpără la cel mai mic preț cu transport gratuit

Cumpără la cel mai mic preț cu transport gratuit

Vreau să vă vorbesc despre o carte care mi-a schimbat unele principii și modul de gândire. De aceea vreau să o împărtășesc cu voi.

Prima carte pe care am citit-o de Paulo Coelho a fost Adulter.

Pe mine personal m-a uimit foarte tare faptul că autorul a scris cartea din perspectiva unei femei. Acționa și gândea exact ca și un reprezentant al sexului frumos.

Un subiect principal în cărțile lui Coelho este cunoașterea de sine. Și acum o să vă intrebați:

 

Oare nu mă cunosc? Nu știu cine sunt?

 

Omul ca să afle cine este cu adevărat, are nevoie de situații sau momente extreme. Atunci iasă adevăratul “eu” la iveala, care a stat ascuns. Poate de multe ori suntem și îngrădiți să acționăm cum am vrea noi și astfel nu mai suntem noi în starea noastră brută.

 

cumpara-cartea

 

Rezumat despre noi înșine

 

Mai facem greșeala să ascultăm de ce spune stânga și dreapta din jurul nostru. Și acele persoane încearcă să ne trăiască ei viața noastră, să acționăm după placul lor. În Alchimistul o să gasiți un citat foarte adevărat:

Toată lumea pare să aibă o idee clară despre cum ar trebui alţi oameni să-şi trăiască vieţile, dar nimeni despre propria viaţă“.

Paulo Coelho – Alchimistul

 

După cum spuneam, acele persoane ne dau sfaturi, dar dacă ne uităm la viața lor, nu iau nici-o măsură. Când suntem mici sau tineri, avem un vis, poate vrem să devenim scriitori, muzicieni, doctori sau avocați. Și avem un plan și un elan foarte bun ca să ducem drumul la bun sfârșit.

 

Dar o să intervină acele persoane care o să ne descurajeze sau o să întâlnim obstacole, rezultatul depinde de noi, dacă o să învingem sau o să fim învinși. Nu te uita la tine cum ești îmbrăcat sau ce statut social ai. Lucrurile acestea nu contează.

 

cumpara-cartea

 

Contează cât ești dispus să te sacrifici pentru visul tău, cât ești dispus să pierzi. Să dăm timpul înpoi cu aproximativ 2000 de ani. Un grup de trei păstori au luat parte la un eveniment global. Chiar dacă nu ocupau o funcție în societate sau nu erau îmbrăcati din cele mai scumpe magazine.

 

Ei au luat parte la nașterea Domnului Iisus Hristos. Un eveniment unic in Univers. Cel puțin măcar o dată cred că ne-am pus această întrebare:

Care este scopul meu pe Pământ? Am un rol în această piesă de teatru?

 

Cel mai mare obstacol pe care-l întâlnește omul spre “legenda personală“, este frica de necunoscut. Îi este frică să se avânte în Marele Necunoscut, îi este frică să riște. Omului ii este frică de eșec. Dar în această călătorie nu suntem singuri, Universul este alături de noi. El este ghidul nostru.

Când îţi doreşti ceva cu adevărat, tot Universul conspiră pentru îndeplinirea visului tău“.

 

Alchimistul și alchimia

 

De multe ori așteptăm semne, dar nu știm unde să privim și ce să ascultăm. Haideți să descoperim ce este un alchimist și cu ce se mănâncă alchimia. Alchimia este o formă de cunoaștere protoștiințifică, dar și o artă ocultă, specifică etapelor din vechime ale istoriei cunoașterii umane.

 

cumpara-cartea

 

Alchimiștii erau persoanle care practicau această artă și aveau următoarele scopuri:

  • transmutația metalelor in aur și argint,
  • crearea unui homoncului, unui om artificial și obținirea unei subtanțe magice (o licoare sau o pulbere numită piatra filozofală) care să permită obținerea panaceului (poțiune care să vindece toate bolile).

Personajul principal al acestei cărți este Santiago, un tânăr păstor andaluz care își părăsește casa din Spania in căutarea comorii care se află in Piramide. Deci, nici el nu are un statut social foarte bine văzut de ceilalti, este un om de rând care va face ce alții nu au curaj.

 

cumpara-cartea

 

Acest tânăr visase de mai multe ori același lucru și se hotărî să meargă la o persoană care să-i ofere tălmăcirea lor, un fel de Iosif.

 

Alchimistul

Alchimistul

 

Când a intrat în casa bătrânei care avea puterea de-a deșcifra visele, el văzu o icoană cu Fecioara Maria. Atunci a rămas un pic confuz, nu înțelegea cum cineva care practică citirea viselor, să aibă o icoană în locuință.

Bătrâna femeie îi oferise un răspuns neașteptat:

Visele sunt limbajul Domnului. Și cand el vorbește pe Limbajul Lumii, pot să-l interpretez și eu”.

 

Santiago, fiind dezamăgit de sfaturile date de ghicitoreasă, plecă în centrul orașului la o prăvălie ca să-și cumpere de mâncare și ca să-și shimbe cartea cu una mai groasă.

 

cumpara-cartea

 

Ajunse intr-o piață și se bucură de carte și de un pahar de vin. Dar acest timp în care tânărul cioban citea, a fost întrerupt de un personaj misterios.

 

Punctul culminant al cărții

 

Din acest moment, Santiago își incepe călătoria spre “legenda personală“. Personajul misterios, care este Regele Salemului, îi oferă ciobanului sfaturi pentru a găsi comoara ascunsă în Piramide, dar cu o condiție: să-i ofere o zecime din valoarea comorii, la fel ca și ghicitoreasa.

 

Tânărul cioban și-a vândut oile, și-a decis să părăsească Spania și să ajungă în Egipt, la Piramide. Regele îi spuse tânărului să urmărească semnele, pentru că Dumnezeu a scris în lume fiecare drum pe care trebuie să-l parcurgem fiecare dintre noi.

 

cumpara-cartea

 

Ciobanul aventuriei ajunse in Africa. A poposit într-un bar ca să-și mai tragă sufletul și a rămas uimit când auzise că se vorbea limba spaniolă. Un străin îi spusese că se află la doar două ore de Spania.

 

La un moment dat, Santiago a rămas fără bani, avea nevoie de o slujbă și s-a angajat la un magazin de cristaluri. La fel ca și el, și noi avem momente în căutarea legendei personale când stagnăm de la procesul îndepliniri.

 

Santiago prin calitățile sale, a promovat și dus afacerea cu cristaluri la un alt nivel, la unul mai ridicat. Dar după o perioadă de timp și-a adus aminte care era planul lui, și s-a decis să plece la Piramide.

 

cumpara-cartea

 

În drumul spre Deșert, se întovărășește cu un alchimist. Când au ajuns în Deșert, oamenii de acolo erau foarte diferiți. Ei se ghidau după semne. Santiago a primit un semn de la Univers care ia spus că o să înceapă un război sângeros. Apoi a mers la căpetenia oazei și a avertizat-o în legătură cu nenorocirea ce avea să urmeze.

 

Depășirea obstacolelor

 

După ce a trecut și peste acest obstacol, cu ajutorul primit de la Univers, mai avea un pas de făcut, să ajungă la Piramide și să descopere comoara ascunsă. Spre uimirea mea, în rolul de cititor dar și spre uimirea lui Santiago, comoara se afla în Spania.

 

Ceea ce a început ca o călătorie în căutarea unor bunuri lumești se transformă treptat în descoperirea comorii ascunse înlăuntrul său. Povestea lui Santiago este o mărturie etern valabilă despre cum ne putem schimba urmându-ne visele și despre cât este de important să ne ascultăm inima.

 

De la apariție, romanul a fost tradus în peste 80 de limbi, a stabilit absolute recorduri de vânzări și a schimbat nenumărate vieți. Acestea fiind spuse, cu multa iubire până data viitoare și vă spunem să iubiți necondiționat și să vă acultați inima!

 

cumpara-cartea

Paulo Coelho - Alchimistul

Paulo Coelho - Alchimistul
8

Aprecierea publicului român

10.0/10

Reduceri

10.0/10

Disponibilitate în stoc

10.0/10

Livrare gratuită

10.0/10

Garanție

0.0/10

Beneficii

  • Paulo Coelho este un autor renumit. Cartea Alchimistul a fost tradusă în peste 80 de limbi
  • Această carte este foarte apreciată în rândul tinerilor
  • Bestseller internațional
  • Beneficiați de transport gratuit la comandarea cărții
Vezi Oferta

Review Summery

Alchimistul de Paulo Coelho este o carte numai bună de citit de orice adolescent sau tânăr pasionat de dezvoltare personală. Găsiți în ea principii și valori pe care societatea ar trebui să se bazeze, dar din cauza manipulării acestea sunt ascunse.

Conclusion Rating
Paulo Coelho - Alchimistul Rating Rating Rating Rating Rating

This post was written by

La 7 ani am aflat că pot scrie poezie, a fost interesant și entuziasmant, cred că mi-am dorit atunci asta să pot face toată viața. Rămas orfan de tată la o vârstă fragedă, scrisul a devenit principala activitate și fără a-mi da seama a devenit o parte din mine. După mai puțin de 3 ani scrisul meu s-a împreunat cu muzica mea. Mulțumesc Lui Dumnezeu, căci scrisul este o cale de a câștiga bani în lumea aceasta. Dacă dorești să afli mai multe despre mine te invit pe RimeZic.ro

One Responseso far.

  1. […] dintre autorii care au o poziție inalta între preferințele mele este Paulo Coelho. Prima carte citită de el a fost […]